DESPRE POEZIA MEA

Am cultivat şi poezia, ca elev de liceu publicând în revistele Solia şi Vatra, ce apăreau la Năsăud, poezie şi proză de asemenea. Iar ca student semnam în revistele Universul literar, Curentul literar, Meşterul Manole în special, articole de teorie şi critică literară, încât apar ca beletrist – critic şi istoric literar deopotrivă, deşi privit până la urmă, prin lucrări de sinteză publicate în volume, trec drept un teoretician al artei, un filosof. Pentru mine Poezia, dacă veni vorba, e un oficiu înalt, un sacerdoţiu, aş zice, o poartă deschisă spre cer, spre ceea ce avem mai intim, mai nobil în noi, în fiinţa noastră. Modest, cât mai simplu, aş zice, o vatră a iubirii, un templu al fiinţei, care ne înalţă din fizic în metafizic, din planul real în planul ideal al existenţei. Pe această cale poetul e un ierarh al binelui, un sacerdot al frumosului… Dacă ne gândim, de la Homer la Goethe, la Byron, la Victor Hugo, la Puşkin, Lermontov, Eminescu, până la Baudelaire, Esenin, Tagore, Valéry, Walt Whitmann – cei prin care trăieşte>>> continuarea aici >>>

Comentariile sunt închise.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: