SCRIU PENTRU OAMENI, CÂŢI SUNT ŞI VOR MAI FI

Primiţi, rog, pe această cale ceea ce ar putea să fie răspunsul cuvenit la o scrisoare, de fapt două, pe care le am primit (respectuos aş fi zis – „am avut onoarea a le primi“) din partea Dvs. în legătură cu cartea la care vă gîndiţi. Aş răspunde astfel, în forma ce o consider cea mai potrivită, forma unei scrisori, întrebărilor Dv.: de ce scriu, pentru cine scriu; din ce curent literar, „şcoală“, grupare, direcţie cred că fac parte; ce autori români/străini cred că au pecetluit creaţia mea; care cred că este cartea mea cea mai importantă şi care „va învia“ în viitor; cine sunt eu ca scriitor, de unde vin şi unde mă duc?“ – declarînd cele ce urmează. Scriu, fiindcă – de multă vreme consider – aş avea ceva de spus şi ar fi, în ochii mei, păcat să nu spun. Scriu pentru oamenii (cîţi sunt şi vor mai fi) care citesc cu ochi buni cele scrise de mine şi care cred că scriu cinstit ceea ce scriu. Din anii studenţiei fac parte din gruparea revistei „Meşterul Manole“, în care, alături de neuitaţii prieteni Ion Şiugariu şi Ovid Caledoniu, inclusiv Vintilă Horia şi Coriolan Gheţie, mi s-a deschis calea în literatură şi, de nu spun prea mult, în cultura noastră. N-aş putea spune, personal, ce autori români/străini au pecetluit creaţia mea; chiar termenul „creaţie“ mă zguduie aici… Blaga şi Sadoveanu, însă – pot spune – mi-au fost mentori, Arghezi – un suport, Eminescu – o religie, Dostoievski şi Nietzsche m-au „strivit“ ani în şir. Citeam pe Dostoievski, cîndva, cu fanatism. Era idolul meu… Desigur, Papini triumfă printre cei care n-au rămas fără urme, – consider – sau fără ecou în conştiinţa mea, în cărţile mele. Chiar cartea mea cea mai importantă, în ochii mei, şi care – cu expresia Dv. – va „învia“ în viitor, este în fond o replică la cartea lui Papini, Gog, celebra carte cu care am avut de furcă aproape o jumătate de secol din viaţă, la Cluj şi la Iaşi. O replică la pagină, pasaj la pasaj, chiar, de pe poziţii evident antinomice, privind cu alţi ochi (ai conştiinţei mele, ai epocii noastre) aceleaşi probleme pe care Papini le avea în vedere, sub 60 de capitole, în cartea sa Gog. O carte prin care un scriitor din România (şi nu din Italia, Franţa sau Germania…) intră în „dialog“ cu un scriitor european de faimă mondială, Anti-Gog, scrisă în limba noastră, a rămas fără veste. Dar convins că, tradusă într-o limbă de circulaţie europeană, ar fi avut alt destin, şi nu încetez să cred, să sper, dacă nu la noi, undeva peste hotare, „va învia“ în viitor. Cine sunt eu ca scriitor şcl. arată strict documentatul volum scos cu subtitlul Biobibliografie de Biblioteca „Gh. Asachi“ din Iaşi (2002 şi 2003, ediţia a II a), o lucrare alcătuită de Catinca Agachi, în seria „Oameni ai cetăţii“, cu un „Profil“ semnat de Acad. Constantin Ciopraga (cu generosul titlu „Un umanist modern“) şi cele semnate de Gheorghe Grigurcu, Adrian Voica, Grigore Ilisei, sau rostite la lansarea volumului „Anti-Gog“ de regretatul profesor Gh. Bulgăr, prof. Marcel Crihană şi Onofrio Cerbone, prof. la Universitatea din Bucureşti, catedra de limbă italiană, – în termeni de un larg credit. Un bogat capitol>>> mai departe aici >>>

Comentariile sunt închise.

<span>%d</span> blogeri au apreciat: